Un roman de o sensibilitate care cu siguranţă îţi va fura multe lacrimi, Dragostea Florii-de-Bujor este o poveste autentică despre dragoste, pedeapsă, război, durere şi chin, dar mai presus de toate, este o poveste care ilustrează cel mai bine forţa destinului.
În China secolului al şaptesprezecelea, fetele erau promise încă de când aveau 8-9 ani sau chiar mai puţin unor necunoscuţi, cărora nici măcar nu le ştiau numele până în data nunţii. Floare-de-Bujor nu a fost nici ea lipsită de această tradiţie. La aproape şaisprezece ani, ea are o viaţă monotonă, plină de reguli, şi, bineînţeles, a fost deja promisă unui bărbat. Obsedată de opera clasică din literatura chineză, Pavilionul Bujorilor, de ziua ei Floare-de-Bujor primeşte în dar de la tatăl ei, un om extrem de bogat, o reprezentaţie după opera preferată. Deşi fetele nemăritate nu au voie să iasă în public, vor vedea reprezentaţie de după un paravan. Acesta este momentul când ochii lui Bujor se întâlnesc cu ai unui necunoscut, tânăr şi distins, foarte arătos. Deşi acest lucru este strict interzis, cei doi îşi dau întâlniri noaptea în pavilioanele curţii, însă nu îşi spun numele, păstrând astfel farmecul.
Bjuor se îndrăgosteşte de acest tânăr, şi deşi ziua nunţii se apropie ea îşi petrece timpul visând la el. Refuză să mănânce şi ignoră sfatul doctorilor.
În ziua în care nunta trebuia programată Bujor află ceva ce îi va schimba radical viaţa. Promisul este tânărul de care se îndrgagositse. Însă Bujor este pe patul de moarte, iar viaţa ei este numărată in ore. Va muri? O va ţine dragostea pentru EL în viaţă? Rămâne de văzut.
Această carte a urcat în top 3 la mine. Superbă!
Imagine asociată:
Melodie ascoiată
hmm
RăspundețiȘtergeretot ce-i romantism e de mine:D
;x
Chiar m-ai facut curioasa. Daca o s-o gasesc la librarie o sa mi-o cumpar. China este o pasiune de-a mea, pentru care am invatat si chineza, atat cat am putut(...prea multe caractere :D). Spor la citit. Te pup.
RăspundețiȘtergerewow super...realizezi niste recenzii excelente...ne-ai convins sa citim ..:)
RăspundețiȘtergerehihi. Multam!:*:* Dupa ce cititi( daca o sa o faceti) nu uitati sa-mi spuenti ce parere aveti despre carte. Pe mine m-a fascinat de-a dreptul!
RăspundețiȘtergereRebe:D
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAm vazut de o mie de ori "Poveste de dragoste trista" si de fiecare data imi venea sa plang. Dar ma abtineam :D:D
RăspundețiȘtergereBuna, cunoaste careva un site unde pot citi cartea online? multumesc!
RăspundețiȘtergereHello:*
RăspundețiȘtergereEu o am si imediat dupa ce termin Seria Fortele raului absolut, ma voi apuca de ea.:*
este o carte absolut superba.am citit si Floare de Zapada si evantaiul secret de aceeasi autoare.cand am citit primele pasaje din Dragostea Florii de Bujor,mi s-a parut prea poetica si marturisesc ca nu am fost foarte incantata,dar adancindu-ma in lectura am fost pur si simplu captivata.este foarte frumoasa si o recomand cu caldura.
RăspundețiȘtergereEste o carte care te tine in suspans...te face sa citesti si sa descoperi cat mai repede ce urmeaza sa se intample..este o realitate cruda a fetelor care sunt obligate sa se marite fara a stii cine va fi viitorul sotul si fara a-l vedea vreodata. Pe mine m-a impresionat aceasta poveste, mi-a smuls zambete si lacrimi in acelasi timp. La fel ca si Floare de zapada si eventaiul secret, descoperi istoria femeii si statutul ei in lumea chineza a secolului 17, respectiv 19.
RăspundețiȘtergereSpor la citit!:)