sâmbătă, 16 iulie 2011

Libertatea pentru femei: Cărţi romantice

        După cum aţi observat, din 23 mai, Libertatea pentru femei ne-a oferit colecţia "Cărţi romantice". În prezent, la chioşcuri, alături de revista Libertatea pentru femei putem achiziţiona următoarele cărţi scrise de Danielle Steel.



Prima carte,care a fost publicată pe 4 iulie anul curent, este “Legaturi de familie"

         Annie Ferguson devine peste noapte mamă a celor trei copii ai surorii sale decedate, împlinind cu riscul vieţii o promisiune pe care nu o va regreta.
 Acum, la 42 de ani, ea are o familie fericită şi o carieră de succes, însă copiii au crescut şi îşi caută fiecare rostul în viaţă. Totuşi, simţindu-se singură şi atunci când se aştepta mai puţin, şansa îi schimbă încă o data viaţa, îndreptând-o în cea mai surprinzătoare direcţie dintre toate. 
 Acest roman urmăreşte să ne amintească tuturor cât de neprevăzută poate fi viaţa noastră. 




Dacă aţi ratat cartea, o puteţi precomanda, dând click AICI




ღA doua carte scrisă de Danielle Steel este “Mostenirea”
 




Vieţile a două femei extraordinare – o scriitoare care lucrează în mediul universitar modern şi o tânără indiană – se împletesc într-o călătorie de neuitat în secolul al XVIII-lea, într-o tulburătoare poveste despre dragoste, curaj şi familie. Restul, vă las pe voi să descoperiţi.

Dacă nu mai găsiţi cartea la chioşcuri, o puteţi precomanda de AICI


 




 A treia si ultima carte scrisă de Danielle Steel pe care v-o recomand se intitulează “MIsterele dragostei”

     Hope Dunne este unul dintre cei mai buni fotografi ai lumii. După o tinereţe tumultuoasă, în care a cunoscut bucuria căsătoriei, dar şi disperarea şi pierderea, şi-a găsit în sfârşit liniştea în spatele lentilei aparatului de fotografiat. Mulţumită de viaţa pe care o duce în apartamentul său şic din Soho, Hope nu-şi doreşte nimic mai mult. Dar totul se schimbă în clipa în care zboară la Londra, de Crăciun, pentru a-l fotografia pe unul dintre cei mai celebri scriitori din lume. Finn O'Neill este un tip cald şi plin de farmec, se bucură de un succe uriaş şi este atras de Hope cum nu a mai fost vreodată de cineva. Fascinată de prezenţa irezistibilă a romancierului, Hope ajunge în castelul strămoşilor lui din Irlanda, unde atenţia lui Finn se transformă în obsesie. Tot acolo, ea îi descoperă rând pe rând minciunile şi trebuie să accepte în cele din urmă că a căzut pradă unui sociopat. Fiecare dintre ei are o istorie emoţională tulburătoare, iar tema femeii prizoniere conturează o atmosferă aproape gotică.




       Cartea va putea fi achiziţionată împreună cu Libertatea pentru femei pe 18 iulie. Dacă stocul se va epuiza rapid şi nu veţi apuca să v-o cumpăraţi de la chioşcuri, o puteţi precomanda AICI.


                  Am fost...











    Şi vă urez: Spor la lectură!

2 comentarii:

  1. Eu le am pe toate trei:)Am citit Mostenirea pana akum.Am citit cateva pagini si din Legaturi de familie si nu prea e interesanta.

    RăspundețiȘtergere