sâmbătă, 13 august 2011

Cartea bate filmul("O plimbare de neuitat")


            Închide ochii. Anii se derulează în sens invers. Se numeşte Landom Carter, are şaptesprezece ani, iar aceasta este povestea lui. Încercaţi să nu plângeţi. Reuşiţi?
             
           Nu credea niciodată că se va îndrăgosti tocmai de Jamie Sullivan, despre care toţi spuneau că e o ciudată. La o primă impresie, poate că avea dreptate: nu se îmbrăca niciodată ca celelalte fete şi nu o interesa deloc exteriorul. Însă, când sosi balul, Landom rămăsese singur. Cum se putea? Simplu! El nu era aşa de popular cum se spune în film, ci era un tip obşnuit care nu avea aproape nimic ieşit din comun, în afară de comportamentul său rebel. Trebuia să invite pe cineva, însă pe cine? Singura fată rămasă era Jamie, iar dacă o chema pe ea toţi îl vor lua peste picior. Totuşi, avea de ales? Decât singur, mai bine cu ea. Când auzise condiţia impusă de către Jamie, adică aceea să nu se îndrăgostească de ea, îi veni să râdă. Dar Jamie nu era o ciudată, aşa cum o descria lumea, iar lui Landom i-a fost imposibil să nu se îndrăgostească de ea.
             Însă un secret tulburător le va umbri dragostea. Îl va descoperi Landom la timp? Va reuşi să treacă peste? Vă invit să aflaţi citind cartea. Chiar dacă aţi vizualizat filmul şi nu mai vreţi să citiţi cartea, vă asigur că merită! În roman, totul ia o altă întorsătură, având un farmec aparte deoarece acţiunea se petrece în anii ’50, iar nu în zilele noastre aşa cum e în film. 

             V-am convins? Dacă da, vă reamintesc că puteţi  câştiga această carte la concursul ce se desfăşoară pe blogul nostru. Mai multe detalii AICI


4 comentarii:

  1. Am vazut filmul acum 5 ani cred,si de atunci l'am revazut de n ori.Mi se parea una dintre cele mai emotionante povesti de iubire.
    Cartea am citit'o abia anul trecut,si mi s'a parut usor platonica dragostea lor pentru ca nu a existat asa de mult contact intre ei ca in film..
    In orice caz,merita citita cu siguranta. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi eu am văzut prima dată filmul acum vreo 2 ani şi am plâââns de ziceai că-i sfârşitul lumii. De atunci a devenit unul din filmele mele preferate. La început nu prea îmi venea să citesc cartea, pentru că am zis că e superb filmul şi nu mai are rost, bla bla bla. Însă după ce am început-o mi-am dat seama că e mult mai bună decât filmul!:D
    Acţiunea cărţii are loc în anii 50, iar a filmului, în zilele nostre. De aceea filmul nu are acelaşi efect:).

    Dee

    RăspundețiȘtergere
  3. ce este nou in carte si nu apare in film? imi puteti sune, deoarece trebuie sa fac o compunere in care trebuie sa compar artea cu filmul cat de repede se poate va rog

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai, actiunea cartii se intampla in jurul anilor '50, in timp ce filmul este unul contemporan. Asa ca poti sa te legi de elementele de decor, cladirile, institutiile sunt diferite, precum si mentalitatea oamenilor. Poti spune ca sentimentele sunt descrise mai profund in carte decat in film, iar atitudinea acestora este diferita(de exemplu, Landom nu este tocmai tipul popular si noncomformist ca si in film, ci e mai degraba un baiat la locul lui care are asteptari ceva mai mari de la o fata). Acuma na, nu stiu exact ce sa iti spun, dar ai putea scrie despre toate astea. Sper ca ti-am fost de ajutor si ca nu am raspuns prea tarziu :). O zi buna!

      Dee.

      Ștergere