Hello scumpilor! Ce faceti? Ce ziceti de inca o noua recenzie, a?:>
Cel mai probabil stiti seria este vorba despre...
O călătorie în timp este anunţată de obicei cu câteva minute, ore sau chiar zile înainte, prin senzaţii de ameţeală ce afectează capul, stomacul şi/sau picioarele. Primul salt în timp – numit şi saltul de iniţiere – are loc între al șaisprezecelea şi al șaptesprezecelea an de viaţă al purtătorilor genei. (Extras din Cronicile gardienilor, vol. II, Reguli general valabile)
Uneori poate fi o adevărată povară să trăiești într-o familie cu atât de multe secrete. Cel puțin așa gândește Gwendolyn, o adolescentă de șaisprezece ani, până în ziua în care se trezește brusc în Londra secolului trecut. Atunci își dă seama că s-ar putea ca ea însăși să fie cel mai mare secret al familiei sale, căci a moștenit capacitatea de a călători în timp. Ceea ce nu realizează ea este faptul că n-ar trebui să-ți permiți să te îndrăgostești când te afli prins între două epoci… căci asta poate complica lucrurile și mai tare. Mai ales că nici în trecut lucrurile nu mai sunt cum erau odată…
Rămăsesem împietrită, incapabilă să mai fac vreo mişcare sau chiar să respir. Degetele lui îmi atinseră cu grijă buzele, îmi mângâiară bărbia şi urcară pe obraji, până la tâmple.
– Nu eşti o fată obișnuită, Gwendolyn, şopti el, trecându-şi degetele prin părul meu. Eşti cu totul şi cu totul deosebită. Nu ai nevoie de nici o Magie a corbului ca să fii specială pentru mine.
Chipul lui se apropie tot mai mult de-al meu. Când buzele lui îmi atinseră gura, am închis ochii. OK. Acum urma să leşin.
Să te îndrăgostești în trecut nu este, poate, cea mai fericită idee. Gwendolyn tocmai a descoperit că a moștenit de la familia ei capacitatea de a călători în timp. În Londra secolelor trecute, ea și Gideon au tot felul de probleme, cum ar fi: să salveze lumea sau... să învețe cum se dansează menuet. (Două lucruri nu tocmai ușoare.) În vreme ce atitudinea lui Gideon devine tot mai bizară, Gwendolyn se simte din ce în ce mai tulburată, până când misterul i se dezvăluie cutremurător de dureros, iar lucrurile se complică și mai tare...
Poza asociata
Melodia asociata
pacat (din nou) ca nu-mi place sa citesc :(
RăspundețiȘtergereSuflet, poate nu ai gasit romanele potrivite. Nu e niciodata prea tarziu:)
RăspundețiȘtergereDee.
Superba piesaaa :X
RăspundețiȘtergerePS : Ai o leapsa la mine pe blog >:D<
Cartile par adorabile! In curand imi voi face o noua lista de cumparaturi si poate ajung si ele pe ea. Oricum, imi amintesc destul de mult cu un film, doar ca nu stiu exact cum se numea.:)
RăspundețiȘtergerede un film* (he, ce sa-i faci? La ora aceasta creierul meu e in vacanta:D)
RăspundețiȘtergereHe he ce dragut!Imi place sincer as vrea sa le citesc,mai facut super curioasa.Felicitari pentur descrieri:*
RăspundețiȘtergereDe cand vreau sa citesc seria asta..ehh :)) Poate reusesc pana la urma
RăspundețiȘtergereCand apare ultimul volum al trilogiei?
RăspundețiȘtergereAnonim, inca nu stim. A fost distanta cam mare intre primele volume, deci s-ar putea sa mai avem de asteptat...
RăspundețiȘtergereDee.