sâmbătă, 12 noiembrie 2011

La o ceasca de vorba cu un scriitor!

 Iată că a venit momentul pentru încă un interviu cu o autoare mai puțin celebră.
 Autoarea pe care am ales-o se numește Victoria Schwab și a scris cartea (care ești în același timp și românul ei de debut) 'The Near Witch', care mie mi se pare pur și simplu genială!  ...



 „The Near Witch” este doar o veche poveste spusă copiilor speriaţi.
Dacă vântul te cheamă noaptea, nu trebuie să îl asculţi. Vântul este singur şi este mereu în căutarea unei companii.
Şi nu e nimic neobişnuit în oraşul „Near”
Aceasta sunt adevărurile pe care Lexi le-a auzit toată viaţa sa.
Dar când un străin – un băiat care pare că se risipeşte ca fumul -  apare noaptea  în faţa casei sale, în iarbă ea ştie că până la urmă una dintre aceste spuse nu este adevărată.
Noaptea următoare, copiii din Near încep să dispară din paturile lor, iar misteriosul băiat devine suspicios. Ba mai mult, el insistă să o ajute pe Lexi ca să-i caute.
În timp ce „vânătoarea de copii” se intensifică Lexi trebuie să ştie – despre vrăjitoarea care s-ar putea să fie mai mult decât o poveste spusă înainte de culcare, despre vântul care pare că vorbeşte noaptea prin pereţi şi despre trecutul acestui băiat fără nume.
Jumătate basm, jumătate poveste de dragoste, romanul de debut al Victoriei Schwab este în întregime original încă dureros de familiar: un cântec pe care l-ai auzit cu mult timp în urmă, o şoaptă transportată de vânt şi un vis pe care nu vrei să îl uiţi.

Acum a venit momentul să aflăm câte ceva despre autoare...




Date despre autoare:
Victoria Schwab este fiica unei mame britanice, a unui tata din Beverly Hills si a educatiei sudice. Locuieste in Hashville, TN unde umbla dupa comori ascunse, taramuri de basm si un ceai bun.




Victoria a fost atât de drăguță, încât a acceptat să ne răspundă la un set de întrebări. Mulțumim, Victoria! 

     1.Dacă ai putea fi născută în istorie ca oricare persoană faimoasă, cine ai fi şi de ce?
Presupun că Neil Gaiman, dar numai să trăiesc în mintea acestui om şi să am părul său şi accentul lui uimitor.  Dar dacă trebuie să am viaţa ei, aş alege o regină, însă de preferat una care nu a fost executată sau exilată.

2. Poţi să retrăieşti orice moment al vieţii tale. Perioada de timp poate fi de doar jumătate de oră, totuşi. Ce jumătate de oră din trecutul tău ţi-ai dori să experimentezi din nou?
Încercând să găsesc un răspuns, m-am gândit la momentele pe care mi-ar plăcea să le schimb şi să aleg o altă opţiune. Însă am meditat ceva mai mult şi am ajuns la concluzia că mai bine aş merge înainte, nu înapoi.


3. Ai un talent secret şi care e acesta?
Miros vremea. Oriunde merg. A devenit un joc în familia mea, dar tipul de joc în care cel care râde ajunge cel mai prost-dispus.


4. Descoperi o insulă frumoasă pe care îţi poţi clădi propria societate. Tu faci regulile. Care este prima regulă pe care ai instaura-o?
Să-mi facă cineva nişte stilouri! De asemenea, timpul pentru poveşti începe la nouă.


5. Cineva apare de nicăieri cu o cabină telefonică de călătorit în timp. Poţi să te duci în orice perioadă de timp în trecut. În ce perioadă vei călători şi ce ai de gând să faci când vei ajunge acolo ?
Poate să fie acel cineva Doctorul, iar cabina telefonică să fie o închisoare? Deaorece atunci pe bune că aş merge ORIUNDE, în orice epocă. 


6. Casa ta e în flăcări! Ai destul timp să fugi înăuntru şi să apuci un singur obiect fără viaţă. Nu îţi face griji, cei dragi şi animalele de companie au ieşit în siguranţă afară. Deci care este obiectul pe care ai de gând să-l salvezi din acel infern arzător?
Laptopul meu. Serios. Întreaga mea viaţă este în acel obiect. Fără el, aş ajunge o persoană nebună. Cu el, sunt o scriitoare.

7.  Dacă ai putea fi oricare personaj fictiv, care ar fi acela ?
Elizabeth Bennet. Este puternică, independetă, elocventă şi îl are pe Mr. Darcy.


8.Dacă cineva ar scrie o biografie despre tine, care crezi că ar trebui să fie titlul ?
Narvale, Prăjituri şi Cola dietetică : cum Victoria Schwab domină lumea cu trei cuvinte”

9. Dacă ai fi un supererou , ce puteri supranaturale ai vrea sa ai ?

 Mi-ar plăcea să ţin obiecte în flăcări. Sau să le mişc cu mintea. Sau să le dau foc şi apoi să le mişc.


10. Pleci pe o insulă pustie şi poţi lua doar o singură carte cu tine. Ce carte ai alege? ( în afară de a ta )
Grimm’s, nu numai pentru că îmi plac basemele, ci şi datorită faptului că sunt 300 de poveşti acolo.


11. Eşti o fantomă şi poţi vizita orice persoană din lume. Care este acea persoană şi de ce?
Probabil unul din prietenii mei care nu crede în paranormal, aşa că ziua următoare i-aş spune „Hah! Vezi? Fantomele există”.

Thank you, Victoria !! ^^

Si, ca tot eram la multumiri, vreau sa-i multumesc si minunatei mele colege si prietene, Dee, pentru toata munca depusa cu interviurile si cu traducerile (si nu numai!). Nu stiu ce m-as fi facut fara tine, draga mea!


Un comentariu: