joi, 17 mai 2012

Dragostea nu-i de mine - recenzie


                Îmi doream de ceva vreme cartea asta, iar acum când în sfârşit am avut ocazia să o citesc mi s-a părut mai mult decât frumoasă:).

Ce faci atunci când lui Cupidon îi vine cheful de frânt nişte inimi şi o alege tocmai pe a ta?

Viaţa Monicăi este pe cale de a deveni perfectă. Are un iubit care e îndrăgostit până peste cap care o aşteaptă să-i fie alături, iar cartea ei va fi în sfârşit publicată. Va munci într-o companie mare, va fi soţia şefului – o femeie frumoasă şi care impune respect. Ha, e frumos să ai o imaginaţie aşa de bogată! Ei bine, lucrurile nu merg chiar aşa. Încă de când a ajuns acolo întreaga ei lume de vis este dată peste cap de amintirea perfectei foste soţii, Rebecca. Ştie că nu o va putea înlocui niciodată, că ea a fost marea dragoste a lui Edgar, dar totuşi încearcă. Poate chiar ar reuşi dacă n-ar fi genialul ex care acum este liber care încearcă să o recucerească şi care o face să-şi păteze conştiinţa pe ultima sută de metri. 

Cupidon ăsta poate fi aşa de sadic uneori!

            Am îndrăgit-o pe Monica încă din primele pagini. Îmi place foarte mult inocenţa şi sarcasmul ei. Federica Bosco este într-adevăr o scriitoare foarte talentată!
         
                Şi cum fără ajutorul librăriei online Libris nu aş fi ajuns să citesc prea repede această carte, vreau să îi mulţumesc pe calea aceasta. Pe lângă gama variată de cărţi online pe care o puteţi găsi între rafturile virtuale ale acestei librării, mai nou sunt disponibile şi cărţi în engleză foarte apreciate peste hotare. 

Poza asociata 

Melodia asociata(I know, I know, din nou Bon Jovi!)


11 comentarii:

  1. Îmi placeee :x Vreau şi euuu :x :(

    ps: vă invit la primul meu concurs :x
    http://noi2siunblog.blogspot.com/2012/05/primul-concurs.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. Haha:)). Oare de ce ma gandeam ca va fi pe placul tau?:>

      Dee.

      Ștergere
  3. "Cupidon ăsta poate fi aşa de sadic uneori!" :)) True story.
    Imi place recenzia si sper sa am si eu ocazia sa citesc cartea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Super recenzia, ca sa nu mai spun de melodie. Bon Jovi rocks \m/

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi place mult titlul cartii :) Frumoasa melodia asociata

    RăspundețiȘtergere
  6. De mult timp imi doresc sa citesc cartea <3

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt interesant cartea! Titlul este extrem de captivant :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunt interesant cartea! Titlul este extrem de captivant :)

    RăspundețiȘtergere