joi, 10 mai 2012

Vechi, da' de suflet + Noutati Leda

                 Îşi mai aminteşte cineva de vechile melodii ale celor de la Akcent? „Buchet de trandafiri”, ceva? Pe bune, adoram şi încă ador melodia asta<3. 


                Şi acum, chiar dacă majoritatea aţi aflat deja noutăţile de la Leda, nu ne putem abţine să nu le postăm şi noi. Am fost atât de încântate când am văzut postările pe blogul lor! 

 
Puneţi-vă centura! Aceasta este o cursă care demarează în forţă şi în care se accelerează încă şi mai mult pe parcurs!

EXPERIMENTUL ANGEL, volumul 1 din seria MAXIMUM RIDE de JAMES PATTERSON

BUN VENIT ÎN COŞMARUL NOSTRU. Asta-i povestea mea, povestea familiei mele, însă ar putea fi, la fel de bine, şi povestea ta. Suntem cu toţii băgaţi în chestia asta, crede-mă pe cuvânt… Continuă să citeşti, nu lăsa pe nimeni să te oprească.
Max         
Max Ride, tânăra de paisprezece ani, ştie ce înseamnă să te ridici deasupra lumii – la propriu! Ea şi ceilalţi membri ai stolului – Fang, Iggy, Nudge, Gasman şi Angel – sunt nişte copii obişnuiţi, doar că au aripi şi pot zbura. Pentru unii, pare un vis minunat, însă viaţa lor se poate transforma într-un adevărat coşmar în orice clipă… ca atunci când Angel, cea mai mică din stol, este răpită şi dusă înapoi la „Şcoală”, locul în care ei au crescut. Aici, închişi în cuşti, au fost cobaii unor aşa-zişi „savanţi”, care au experimentat asupra lor diverse modificări genetice, pentru ca în final copiii să fie 98% umani şi 2% păsări. Şi ca şi cum asta nu ar fi destul, ei sunt urmăriţi de Eliminatori, oameni-lupi, alte fiinţe mutante rezultate în urma experienţelor cumplite din laborator.
Nimic însă nu poate întrerupe călătoria micului stol, la capătul căreia copiii speră să afle răspunsul la întrebările care-i chinuie obsedant: cum au venit pe lume, cine sunt părinţii lor, de ce sunt superiori altor fiinţe umane, cum pot scăpa de creaturile blestemate care-i urmăresc şi multe, multe altele…


 
DESTINUL VRACIULUI, volumul al VIII-lea din Cronicile Wardstone de Joseph Delaney, în curând la CORINT JUNIOR

„Cronicile Wardstone” sunt, cu siguranţă, una dintre seriile ale cărei volume le aşteptaţi cu sufletul la gură. Răbdarea vă va fi acum răsplătită – cartea a opta, „Destinul Vraciului”, va ajunge în curând în mâinile şi pe rafturile voastre.
Pentru eroii noştri, vremurile sunt întunecate. Tom, magistrul său şi prietena lui, vrăjitoarea Alice, s-au refugiat din Comitat, fugind de invadatorii care au năvălit şi le-au ars până la temelii casa din Chippenden, inclusiv preţioasa bibliotecă a Vraciului.
Trioul ajunge în Irlanda, însă ghinionul nu îi părăseşte. Pe drumul pe mare până în acest ţinut înverzit, Tom zăreşte o pereche de ochi care-l urmăresc din cer şi-şi dă pe dată seama de intenţiile lor diabolice. Cine să fie, de astă dată, cel care-i vrea răul?
Mai mult, vraja urciorului de sânge care-l protejează de Diavol începe să se risipească. Oare Tom şi magistrul său vor reuşi să-l lege pe însuşi Diavolul, cu ajutorul vrăjitoarei asasine Grimalkin, sau puterea acestuia va fi prea mare în ciuda tuturor strădaniilor lor?
Totul devine din ce în ce mai greu, duşmanii aflaţi pe urmele lor se înmulţesc, iar speranţele le sunt tot mai firave… Asta până ce Tom intră în posesia Sabiei Destinului – o spadă cu o latură întunecată şi însetată de sânge. Oare arma aceasta nouă îi va oferi o şansă să răzbească?
„Destinul Vraciului” vă aduce iar aceleaşi personaje minunate, un suspans terifiant şi o mulţime de întâmplări înfiorătoare, pentru cei care nu se lasă descurajaţi de avertismentul bine cunoscut:

A nu se citi după miezul nopţii!

 
SPULBERA-MĂ, Cartea întâi din seria ATINGEREA LUI JULIETTE de TAHEREH MAFI

NU MĂ POŢI ATINGE”,
îi şoptesc.
MINT,
e ceea ce nu-i spun.
EL MĂ POATE ATINGE,
e ceea ce n-o să-i spun niciodată.
TE ROG, ATINGE-MĂ,
e ceea ce vreau să-i spun.
Dar când oamenii mă ating,
se întâmplă anumite lucruri.
Lucruri ciudate.
Lucruri rele.
LUCRURI FATALE.
Suntem într-o lume care se destramă, stăpânită de foamete şi violenţă.  Bolile distrug populaţia, nu mai există păsări care să zboare, iar norii arată ciudat. Restauraţia, facţiunea politică menită a salva o lume muribundă, dar care, îmbătată de putere, a devenit despotică, domină vieţile şi gândurile tuturor.  Ecosistemul  a fost distrus de abuzurile oamenilor, iar unul dintre rezultate este apariţia unor persoane cu abilităţi ciudate. Printre ele se numără şi Juliette, a cărei atingere e fatală. Nimeni nu ştie de ce e aşa, dar Restauraţia a găsit soluţia – după şaptesprezece ani în care a fost ostracizată de părinţi, colegi de şcoală şi întreaga comunitate, Juliette este închisă într-o celulă, căci atâta vreme cât nu poate să facă rău, nimănui nu-i pasă de ea.
Timp de 264 de zile, Juliette stă singură între patru pereţi, în 13 metri pătraţi de spaţiu. Însă lumea începe în sfârşit să se răzvrătească, iar conducătorii s-au răzgândit: poate că ceea ce pare a fi blestemul lui Juliette ar putea fi folosit cumva, poate că este exact arma de care au ei nevoie acum. Iar Juliette, după cele 6 336 de ore petrecute în singurătate, trebuie să aleagă: să fie pionul lor sau să lupte împotriva lor.

              Ei, nu că-s geniale? Plănuiţi să v-o cumpăraţi pe careva?:) 



6 comentarii:

  1. Râzi de mine ?!:)) Tocmai ce ascultam 'Buchet de trandafiri' înainte să deschid linku :))

    O să dau precomandă la Spulberă-mă !! :x

    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu ador foarte mult melodia <3 iar melodiile vechi intotdeauna vor fi cele mai frumoase :x nu se compara cu cele de acum.
    Cat despre carti toate par interesante. <3 dar mai ales Spulbera-ma mi-a atras si mie mai mult atentia. :x

    RăspundețiȘtergere
  3. Vreau si eu Spulbera-ma! :x Si Maximum Ride e foarte interesanta.. :x

    RăspundețiȘtergere
  4. Asta a fost melodia copilăriei mele!E o melodie superbă!Cât despre cărţi,par a fi interesante,şiii aş vrea ,,Spulberă-mă"!:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Doamne,cât de tare îmi plăcea melodia aceea ! Se număra printre preferatele mele atunci când eram copil !

    RăspundețiȘtergere
  6. de pe vremea cand in romania se facea muzica buna.. mi-e dor de anii aceia si imi pare rau ca nu eram mai mare pe atunci si nu stiam mai multe despre muzica.

    RăspundețiȘtergere