luni, 20 august 2012

"Amaranth" de Rachael Wade - recenzie

                 Se pare că de la o vreme m-am dat pe cărţi cu vampiri ;)). Am început cu primele două volume din „Vampirii Sudului” şi am continuat cu...

„Amaranth” – Rachael Wade
            Îmi doream de mult să citesc cartea asta şi am avut ceva de aşteptat până a ajuns la mine direct de la autoare. Thank you, Rachael, it was amazing!
 
            Încercând să se îndepărteze cât mai mult de o familie dezbinată – un tată îngropat în afacerile sale şi o mamă dependentă de droguri – tânăra Camille Hars se mută pe cont propriu în Loisiana. Dar liniştea în sfârşit regăsită este tulburată de un iubit care părea perfect, însă care îi face de-acum viaţa un coşmar, jignind-o şi... furându-i energia.
            Apoooi, Camille a noastră se îndrăgosteşte de carismaticul şi superbul Gavin Devereaux, iar relaţia lor aduce cu sine o mulţime de complicaţii din moment ce Gavin e vampir. Bineînţeles că ea nu ar fi trebuit să afle, doar că într-o noapte fostul ei iubit – care, apropo, se dovedeşte a fi tot o fiinţă supranaturală – o atacă şi încearcă să o omoare. Cu siguranţă şi-ar fi dus planul la bun sfârşit dacă nu ar fi intervenit Audrey, Gavin şi Gabe, un fel de „bro” de-al său.
           
             Audrey, cea mai bună prietenă a ei e genială! Pe bune, adică după atacul amintit, încercând să găseasca o explicaţie potrivită prima ei replică a fost:  
„Gavin and Gabe ... and I ...we’re not completely human as you might have guessed by now.”
Desigur, după câteva zile a urmat inevitabila discuţie cu SOB(super-hot boyfriend) care a melodramatizat câteva pagini, dar a fost OK.

Ei bine, în Amaranth nu se rezumă totul doar la Camille, ci la întregul lor grup. De obicei nu-mi place acest tip de prietenie, doi îngrăgostiţi cu alţi doi îngrăgostiţi(Gavin si Camille vs. Gabe şi Audrey), dar ei sunt chiar drăguţi. Poate e din cauza faptului că sunt 3 vampiri şi o singură muritoare fragili, hihi.

Nu ştiu câţi dintre voi veţi avea ocazia să citiţi această carte, dar cei care o veţi face sunt sigură că o s-o devoraţi complet. de-abia am rezumat primele 100 de pagini în recenzia mea, situaţia se complică muuult şi apar atâtea lucruri noi:). Deci, e foarte tare! 

Melodie asociata

Din motive 'estetice' nu mai pun semnatura la postarea asta. Ca sa stiti, am fost Dee' :).

15 comentarii:

  1. Foarte tare,foarte tare ! Imi place <3 SOB,hahah. :))
    Ai rezumat 100 de pagini,zici ?:( Hai si cu restul :o3.
    Si unde naiba e Criss?! Mama sa vezi ce bataie ii dau.Ohh da.Ohhh vede ea ! :))
    Te pup :* !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. As dezvalui prea multe daca as mai scrie si restul! :))
      Am vorbit cu Criss, e la tara si vine caaaam peste o saptamana? Sa vezi cum nu mai postez eu nimic dupa ce se intoarce ea >:).
      xoxo

      Dee.

      Ștergere
  2. This is a cool opinion,I relly like it:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cum ai facut rost de ea? Pentru ca am chef de carti in englez+ vampiri!! :->

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am luat legatura cu scriitoarea pe goodreads parca. Nu mai stiu exact pentru ca trecut ceva vreme de-atunci, dar contacteaz-o si tu si sunt sigura ca iti va trimite daca mai are:).

      Dee.

      Ștergere
  4. Superba recenzia & superba piesa! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. O vreau <33 Dupa ce termin cartile de pe lista malefica de asteptare, pregateste-te, Amaranth! >:)

    RăspundețiȘtergere
  6. super tare recenzia, eu sunt sceptica in ce priveste cartile cu vampiri, dar poate am sa incerc si eu sa vad cum sunt si cartile de acest gen.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Neparat sa incerci:). Sunt dragute si niste lecturi foarte interesante, doar ca nu trebuie exagerat.

      Dee.

      Ștergere
  7. Nu e plictisitor totusi sa citesti mereu carti cu aceeasi tema ?:D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oo, ba da. Dar nu am citit de mult carti cu vampiri si chiar imi era dor. Plus ca asta are foarte mult romance:).

      Dee.

      Ștergere