Please, forgive me... sau ceva pe-acolo.. + recenzie

Helloooo! Ce faceti, maaaai? Ma mai tineti minte? >:D< Sunt eu, Criiiiiss. Probabil ca nici nu mi-ati observat lipsa, avand in vedere treaba extraordinara pe care a facut-o Dee, pe care o felicit pentru munca depusa. Scuze, honey! Promit ca nu mai lipsesc atata never! :*

Siiii, asa cum v-am promis acum cevaaa timp, recenzia de la 'Yes man'. Sper sa va placa! :)

Yes Man de Danny Wallace

Well, ce sa spui si ce sa nu spui despre cartea ta preferata? Daca ati citit primele o suta (doua) de cuvinte din carte, la rubrica cu acelasi nume, probabil v-ati dat seama ca actiunea incepe intr-un autobuz rosu, londonez. Danny primeste un sfat din partea unui mosulet cu barba care ajunge sa ii schimbe viata: 'Spune DA mai des'. Si asta si face. Pentru tot restul anului, la absolut orice invitatie, provocare sau ceva de genul spune cuvantul magic: da. Da, vrea sa adopte o batrana, da, vrea sa vorbeasca despre extraterestrii cu un grup ciudat si multe, multe alte lucruri. Ideea e ca spusul de da il trimite peste tot si il pune fata in fata cu situatii si, mai ales, oameni de tot felul. 

Si, in plus, cartea este si foarte amuzanta. Deci pur si simplu razi de mori. Si e si o .. hm, lectie de viata. Adica, chiar nu e nimeni tentat sa incearca sa spuna 'da' la orice? Daca acum spuneti ca 'nu', cititi cartea si dati-mi un raspuns dupa. Va asigur ca raspunsul o sa fie altul. 

Deci, da, v-o recomand. Din inima. Are, probabil, o importanta la fel de mare ca Biblia sau Codul bunelor maniere. Sigur o sa va placa!

PS: Aratati fantastic azi! :)

Va las si un fragment:

'' O ora mai tarziu, la marginea cheiului, mai multi oameni - ce pareau sa fi iesit din pamant - stateau asezati, intr-o liniste aproape completa, asteptand cu rabdare urmatorul vaporel sa apara si sa-i duca pe continent. Am plutit cu serenitate catre ei, recunoscand si unul sau doi de la venire. Erau cam 14 cu totii. Dar chestia ciudata era ca stateau toti pe aceiasi banca. Erau acolo patru banci, ce formau un patrat mare, si totusi oamenii astia alesesera sa stea doar pe-o latura. Cei din respectivul grup de persoane preferasera sa stea alaturi mai degraba, decat separati, si se holbau in aceiasi directie, adica spre mine, turistul care se-apropia. Dar nu ma simteam intimidat sau stanjenit. Fiindca nici ei nu se simteau. Credeau ca-i absolut normal sa stea acolo, fara sa vorbeasca, pe banca. Asa ceva nu s-ar fi intamplat in veci in Londra. Acolo am fi stat toti pe banci separtate, le-am fi ales intotdeauna pe cele cu mai putina lume pe ele si ne-am fi tinut cat mai la distanta posibil. [..] Asa ca mi-am infrant stanjeneala si am facut ceva ce nu as face de obicei. M-am indreptat spre ei cu pasi mari si m-am asezat chiar in mijlocul lor. Ma simteam deodata foarte filosof. Da-ul imi facuse asta. Ma deschisese un pic mai mult. Eram, pana la urma, un necunoscut ca si ceilalti. Unul alb, poate, cu niste tenisi cam neobisnuiti in picioare, dar, de fapt, eram doar cineva care se asezase pe banca, sa se bucure de priveliste cu ceilalti si sa astepte vaporul. Nimeni n-a zis absolut nimic. [..] Cum puteam noi sa venim din locuri atat de indepartate si sa avem, totusi, intre noi, aceasta unitate pasnica fara nicio vorba. Poate asta era paradisul, m-am gandit. Poate nu neaparat Pulau Ubin...ci atitudinea celor de-aici. Poate paradisul nu se afla in jurul nostru. Poate era in interior.

Si indata s-au apucat sa vorbeasca despre mine, si-a devenit clar ca erau o familie mare, acesta fiind motivul pentru care stateau laolalta, iar acuma se intrebau cine mama naibii mai eram si eu si de ce ma protapisem chiar in mijlocul lor, si nu pe-o alta banca, la alegere, ca o persoana normala..''

Poza asociata

Melodia asociata

Va pup, dragilor! >:D<