miercuri, 12 septembrie 2012

Dubla constrangere - recenzie

Deci.. am cartea asta de anul trecut, cumparata de la Bookfest. Va vine sa credeti ca am citit-o abia acum?! Citeam primele pagini si ziceam 'eh', apoi o lasam. Subiectul nu mi se parea interesant. Adica, o tipa primeste niste poze si incepe sa faca pe Sherlock Holmes. Ei, si? Mare chestie!
Dar ma rog, anul trecut eram mica si prostuta..ok, nu e o scuza. Nu-mi placea, biine? Mi se parea plictisitoare.. si alte chestii. 
In fine.
Dubla constrangere de Chris Bohjalian

Viata lui Laurel Estabrook se schimba pentru totdeauna in momentul in care este (sau nu?) violata in timpul unei plimbari cu bicicleta. Cei doi indivizi ajung astfel sa ii bantuie visele lui Laurel, fata transformandu-se, in doar cateva luni, dintr-o fiinta sociabila si plina de viata, intr-o... ciudata care se izoleaza de lume. Vorbeste cu un numar foarte mic de persoane despre asta, iar sa-si aminteasca amanunte din acea zi inseamna pentru ea Iadul pe Pamant. 
O urmare a acestui incident nefericit din viata lui Laurel, pe langa ranile fizice si psihice? Ajunge sa lucreze la un adapost pentru oamenii strazii, unde il cunoaste pe Bobbie Crocker, un mosulet simpatic, bolnav de schizofrenie. Cand acesta moare in urma unui atac cerebral, Laurel primeste de la sefa ei, Katherine, o cutie cu fotografii absolut impresionante, negative, clisee si alte lucruri, care par sa fi apartinut acestui Bobbie Crocker. Sarcina lui Laurel? Sa restaureze pozele pentru a face o expozitie, in cinstea lui Bobbie, dar si pentru, ei bine, publicitate. 
Prin teancurile de poze, Laurel gaseste una care ii starneste interesul intr-un fel ciudat: o poza cu o fata, pe bicicleta, in Underhill, locul unde a fost atacata de cei doi indivizi. Si nu doar atat! Poze cu locurile unde ea si-a petrecut o buna parte a copilariei. 
Lucrul care mi s-a parut putin (mai mult) sarit de pe fix, a fost atunci cand Laurel se gandeste ca Bobbie Crocker (daca asta e numele lui adevarat) este posibil sa fie baiatul lui Daisy si Tom Buchanan, o familie instarita, plina de secrete intunecate.  Ma rog, se dovedeste ca nu este baiatul lui Tom, dar nu vreau sa dau prea multe detalii.
Insa cand sora lui Bobbie afla ca acesta a murit si ca a lasat in urma un teanc de poze, probabil de familie, Pamela trebuie sa puna neaparat mana pe ele ca sa salveze imaginea familiei, pentru ca, daca Bobbie si-a urat parintii, ea i-a adorat. Se intalneste chiar si cu Laurel, dar nu reuseste sa o convinga sa ii dea pozele.
Laurel, pe de alta parte, este prinsa in cautarea identitatii lui Bobbie, lucru care se transforma din pura curiozitate in obsesie. Isi petrece zilele in camera obscura, developand poze, cauta informatii despre viata lui si colinda statul in cautarea persoanelor care l-au cunoscut, chiar si pentru o scurta perioada, pe acest om. Isi neglijeaza, astfel, familia si putinii prieteni, dedicandu-si timpul cautarii himerelor si secretelor de familie ce au umbrit familia lui Bobbie timp de decenii. 
Era o faza in care pune ea cap la cap o chestie ce are legatura cu el, si se gandeste ca acum nimeni nu se va mai indoi de sanatatea ei mintala. Well, cred ca daca avea toti boii acasa nu accepta sa se intalneasca, atentie, cu unul dintre indivizii care a atacat-o, doar ca sa-si confirme ea o banuiala. 
Ma rog, sfarsitul e intr-adevar.. fara cuvinte. Te socheaza, efectiv. 

PS. Nu sunt facuta pentru recenzii serioase, cu virgula cuvinte pompoase, si probabil in momentul in care am scris recenzia trebuia sa fiu in mama depresiei si sa ascult muzica pentru depravati, sau ceva de genul asta. Ma scuzati, dar mai mult de atat nu pot, si imi pare rau, pentru ca merita mai mult. In fine.

Fragment:
'' - Ia asculta. Uite cum era Bobbie Crocker, prietenul meu. Prietenul nostru. Vara trecuta, stateam si ne holbam la macaralele cu care construiau cladirea aia noua de pe malul lacului. Aia cu apartamente si magazine de lux. Eram doar eu cu Bobbie si curgea apa pe noi de caldura. Cred ca era in iulie. Eu nu mai beau, dar mi se facuse o pofta de o bere. Ii si simteam gustul pe limba. O sticla de bere de la gheata. Poate chiar un Budweiser in sticla de un litru. Nu mai bausem de trei ani - ei, la vremea aia nu erau chiar trei - da' aveam cativa dolari in buzunar, iar langa santier era o dugheana cu tot ce-i trebuie omului. Nu ma mai puteam gandi la nimic altceva. Ce dracu'? Ce inseamna o amarata de bere? [..] Numai ca Bobbie, slava Domnului, parca mi-a citit gandurile si m-a luat de acolo. M-a dus pe o banca la umbra si mi-a dat doua sticlute de lapte cu cacao. Stii de care?
- D'alea din care bea ursul Yogi, spuse Howard.
- Ei, zicea asa in reclame. Da' io cred ca bea si bere, arunca si Paco o vorba.
- Laptele ala cu cacao m-a linistit. Uneori, o bautura dulce si rece te ajuta. Bobbie a avut grija de mine. ''

Imagine asociata

Melodie asociata
(probabil fara nicio legatura cu romanul, dar mi se pare cea mai potrivita)
Scuzati postarea kilometrica.
Zi faina sa aveti! :)

6 comentarii:

  1. Interesanta cartea, pare mai diferita de altele.

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi place melodia :D Cartea pare a avea un subiect nu tocmai usor, asa ca e de inteles ca nu te-a interesat anul trecut.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu o am in biblioteca necitita, iar recenzia ta chiar mi-a starnit interesul.

    P.S Nu trebuie sa faci recenzii serioase, cu virgule si cuvinte pompoase. Le faci foarte bune in felul tau, iar mie, unul, mi se pare destul de serios! >:D<

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte interesanta cartea! :x si povestea si tot ,mi-a placut si recenzia ta! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce importanta au cateva virgule? Noi nici nu observam asta. Observam esentialul recenziei care reuseste mereu sa ne starneasca interesul. Pare mult mai diferita decat genul de carti pe care le citesc, trebuie sa ma interesez de ea. Asteptam si alte recenzii! >:d<

    RăspundețiȘtergere