Acest text este un mic extras din lucrarea lor de simpozion.
Cartile - mai aproape de noi
ARGUMENT
Trăim într-o lume în continuă schimbare, în care societatea bazată pe cunoaştere pune preţ pe informaţie şi creaţie deopotrivă. O lume în care devenim neîncetat ceea ce vrem şi ceea ce trebuie. O lume flămândă de sacrificiu de sine, dornică de afirmare şi de depăşire a limitelor sale cele mai intime. De aceea, ne adaptăm şi ne readaptăm, învăţăm să iubim şi să dăruim, ne căutăm prieteni şi pasiuni care să dăinuie în timp.
În încercarea sa de a găsi o oază de spiritualitate în viaţa sa tumultuoasă, omul mileniului al III-lea încearcă să redescopere artele, religia şi frumuseţea naturii. În aceste condiţii, lectura este pentru omul modern ,,un viciu sau o osândă”, după cum remarca Mircea Eliade. Pentru noi, îndrăznesc să spun că lectura este o pasiune, o minunată cale de evadare din cotidian, de detaşare de rutină şi de înălţare spirituală. Este o experienţă de viaţă, un traseu iniţiatic pe care am vrea să-l împărtăşim cu cât mai multe persoane. O experienţă care este, de fapt, preambulul acestei prezentări.
CĂRŢILE ŞI … BLOGURILE EDUCAŢONALE
Societatea bazată pe cunoaştere are ca aliat de nădejde Internetul, o minunată descoperire, care deschide orizonturi incredibile omului modern. De la rapiditatea cu care se obţin informaţiile, până la multitudinea de surse, opinii, comentarii, acestă formă de exprimare planetară este, de departe, cea mai eficientă şi mai accesibilă din istoria modernă şi contemporană.
În scopul comunicării, Internetul ne-a facilitat intrarea în BLOGOSFERĂ, unde sub forma unor site-uri uşor de accesat, manevrat şi înţeles ne exprimăm opiniile, gândurile, ideile sau doar ne informăm cititorii. Astfel, am creat un blog care are ca scop principal promovarea cărţii în rândurile adolescenţilor, schimbul de opinii personale şi stimularea apetitului pentru lecturi variate.
În peisajul general al creațiilor care îmbogățesc și înfrumusețează zestrea Internetului, blogul nostru aduce o notă de prospețime și de originalitate. Este o fereastră deschisă cu dragoste și sinceritate tuturor iubitorilor de carte. Comunicăm cu toți cei care ne vizitează, ne plac cuvintele lor de încurajarare, dar ne însușim, la nevoie, și criticile. Ne construim viitorul inclusiv prin aceată experiență de a adăuga conținut virtual unui Internet în continuă expansiune. Este o activitate de timp liber extrem de plăcută și de antrenantă. Ne folosim talentul de a selecta și de a prezenta cele mai interesante apariții editoriale, dar și de a pune în pagină, de a ne ,,vinde” informațiile într-un mod cât mai plăcut.
Myruna si Alessa
Nu ca e superb? Asteptam pareri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu