Recenzie "Jocul minciunii"

            Ştiu, ştiu! Trebuia să postez recenzia ceva mai devreme, însă cum sunt cam adormită de felul meu(cred că m-a prins febra Valentine's Day) am pierdut-o. Vă anunţ de pe-acum că nu e o recenzie prea reuşită, nu prea am inspiraţie când vine vorba să descriu cărţi ce nu m-au prea impresionat.

Când Sutton Mercer se trezeşte în baia surorii sale gemene şi nimeni nu o poate vedea sau auzi descoperă că cel mai groaznic coşmar al ei s-a adeverit: e moartă. Unde mai pui şi faptul că nu-şi poate aminti decât crâmpeie neînsemnate ale existenţei sale? Nerămânându-i altceva de făcut, cea mai bună soluţie de a afla mai multe despre cum a murit este Emma, sora geamănă pe care trebuia să o întâlnească exact în ziua în care a dispărut. Când Emma ajunge la locul întâlnirii este asaltată şi practic luată pe sus de cele mai bune prietene  ale lui Sutton. De aici înainte, rolurile se inversează!

            Simţind că înnebuneşte pe zi ce trece, Emma îşi promite că nu se va da bătută până nu va afla cine este criminalul surorii ei. Dar e greu atunci când nu poţi spune nimănui cine eşti cu adevărat...

            „Jocul minciunii” mi s-a părut o carte bunicică. Are un subiect interesant, însă nu mi-a prea plăcut stilul autoarei. Lipseşte, în primul rând, suspansul pe care eu îl consider esenţial la un roman de succes. În rest, mi-a plăcut, după cum am spus, tema cărţii. E o lectură uşoară, nu e greu de înţeles, dar nici nu are nimic extrem de fascinant. 

Fotografia asociată 

Melodia asociată 

Scuzaţi dacă am exagerat cu „Do not give up!”, însă mi-a plăcut tare mult mesajul cărţii:).

Mulţumesc editurii LEDA pentru că mi-a oferit şansa de a citit această carte!