joi, 31 mai 2012

Noutati la editura LEDA!

Desi avem in stanga paginii de ceva vreme link-urile de precomanda pentru Maximum Ride, Destinul Vraciului si Fantoma, o noua carte din seria ‘Jurnalele vampirilor’, nu v-am prezentat niciodata aceste carti. Cine stie, poate sunteti curiosi. J

Fantoma – volumul 1 din ciclul Vanatorii, din seria Jurnalele vampirilor, scrisa de L.J. Smith
ELENA ESTE ÎN PRIMEJDIE! AMENINŢATĂ DE O APARIŢIE SUMBRĂ VENITĂ DIN LUMEA DE DINCOLO, EA NU POATE FI PROTEJATĂ DECÂT DE CEI DOI FRAŢI SALVATORE, STEFAN ŞI DAMON…
Elena Gilbert şi prietenii ei au luptat împotriva spiritelor malefice şi au reuşit să salveze orăşelul Fell’s Church, dar cu un preţ foarte mare: viaţa lui Damon Salvatore.
Cândva, Damon se luptase crâncen cu fratele lui, vampirul Stefan, să câştige inima Elenei. Cum Damon a dispărut, Elena şi Stefan pot fi în sfârşit împreună. Şi-atunci, de ce Elena visează în continuare la Damon?
În timp ce sentimentele ei faţă de Damon devin tot mai profunde, Fell’s Church e bântuit de o apariţie sumbră. Elena ştie cum este în iad, dar un asemenea demon nu a mai văzut niciodată. Singurul lui scop este s-o omoare pe Elena şi pe cei dragi ei…

Maximum Ride – vol. 1 din seria cu acelasi nume, scrisa de James Patterson
Bun venit în coşmarul nostru!
Asta-i povestea mea, povestea familiei mele, însă ar putea fi, la fel de bine, şi povestea ta. Suntem cu toţii băgaţi în chestia asta, crede-mă pe cuvânt… Continuă să citeşti, nu lăsa pe nimeni să te oprească.
                     
 Max
Şase copii minunaţi, fără un cămin, fără familii, fug pentru a-şi salva viaţa. Max Ride şi cei mai buni prieteni ai ei sunt rezultatul unui experiment cumplit: au fost crescuţi într-un laborator-închisoare, ca şobolanii în cuşti, fiind modificaţi genetic, astfel încât au aripi şi pot zbura. Iar acesta este doar începutul puterilor lor uimitoare. Acum, după ce au reuşit să evadeze, trebuie să afle răspunsul la multele întrebări care îi obsedează: cum au venit pe lume, cine sunt părinţii lor, de ce sunt superiori altor fiinţe umane, cum pot scăpa de creaturile blestemate care îi urmăresc şi multe altele.
Un thriller fascinant, cu personaje care te cuceresc de la prima pagină, multă acţiune, suspans şi aventură.

Destinul vraciului – vol. 8 din seria ’Cronicile Wardstone’ de Joseph Delaney
Pentru eroii noştri, vremurile sunt întunecate. Tom, magistrul său şi prietena lui, vrăjitoarea Alice, s-au refugiat din Comitat, fugind de invadatorii care au năvălit şi le-au ars până la temelii casa din Chippenden, inclusiv preţioasa bibliotecă a Vraciului.
Trioul ajunge în Irlanda, însă ghinionul nu îi părăseşte. Pe drumul pe mare până în acest ţinut înverzit, Tom zăreşte o pereche de ochi care-l urmăresc din cer şi-şi dă pe dată seama de intenţiile lor diabolice. Cine să fie, de astă dată, cel care-i vrea răul?
Mai mult, vraja urciorului de sânge care-l protejează de Diavol începe să se risipească. Oare Tom şi magistrul său vor reuşi să-l lege pe însuşi Diavolul, cu ajutorul vrăjitoarei asasine Grimalkin, sau puterea acestuia va fi prea mare în ciuda tuturor strădaniilor lor?
Totul devine din ce în ce mai greu, duşmanii aflaţi pe urmele lor se înmulţesc, iar speranţele le sunt tot mai firave… Asta până ce Tom intră în posesia Sabiei Destinului – o spadă cu o latură întunecată şi însetată de sânge. Oare arma aceasta nouă îi va oferi o şansă să răzbească?
„Destinul Vraciului” vă aduce iar aceleaşi personaje minunate, un suspans terifiant şi o mulţime de întâmplări înfiorătoare, pentru cei care nu se lasă descurajaţi de avertismentul bine cunoscut:
A nu se citi după miezul nopţii!
Plus ...
Vrajitor si vrajitoare – vol. 1 din seria cu acelasi nume, scrisa de James Patterson si Gabrielle Charbonnete
Într-o lume orwelliană a unui guvern totalitar numit Noul Ordin, copiii, şi mai ales adolescenţii rebeli, trebuie să se supună, sau să moară.  Pentru Wisty, o fată de 15 ani, şi fratele ei Whit, de 17, viaţa se schimbă la 180 de grade când sunt luaţi într-o noapte de lângă părinţii lor şi închişi într-o temniţă secretă pentru o vină despre care ei nu ştiu nimic – fiind apoi judecaţi într-o parodie de proces şi condamnaţi la moarte. Dar în vreme ce sunt captivi în acest oribil coşmar, Wisty şi Whit descoperă că au puteri incredibile, pe care însă nu ştiu cum să le controleze. Vor putea ei oare să descopere o cale de a-şi folosi abilităţile de vrăjitori pentru a se salva, şi pentru a-şi salva şi părinţii – şi poate că în final şi lumea lor?

Voi ce mai cititi, dragilor? >:D<

4 comentarii:

  1. Aş vrea să citesc Maximum Ride:x:x

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. P.S:În prezent citesc din Marile Legende ale lumii de Alexandru Mitru.Drăguţă cartea,v-o recomand şi vouă!

      Ștergere
  2. eu in afara de cursuri nu mai citesc nimic :-s ti pup:X La multi ani scumpete:X

    RăspundețiȘtergere
  3. Postam anuntul dvs in peste 365 de siteuri de anunturi din Romania impreuna cu o poza
    si adresa siteului dvs. (in siteurile ce permit acest lucru) crescand astfel numarul celor care vad anuntul dvs
    cu cateva sute de mii de persoane zilnic. Noi facem aceasta munca in locul dvs.
    Anuntul va fi indexat de Google rapid (cateva zile) si va fi afisat in primele pagini.
    Also visit my web site ... Postare anunturi - Anunturi Romania

    RăspundețiȘtergere